Sharapova, după victoria cu Halep: ”M-am simțit foarte bine, am știut planul”

29 august 2017 9:46   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Maria Sharapova era, firesc, foarte surâzătoare la conferința de presă de după victoria cu Simona Halep, scor 6-4, 4-6, 6-3, în primul tur al US Open. Ea a fost foarte volubilă cu ziariștii.

"Uneori te întrebi pentru ce faci atâtea eforturi, iar emoţiile şi seri ca acestea justifică totul. Am fost foarte nerăbdătoare, abia aşteptam să joc. Din secunda în care am aflat că voi juca împotriva Simonei - îmi făceam unghiile în acel moment - mi-am luat telefonul şi m-am uitat pe YouTube la meciurile noastre. M-am simţit foarte bine în joc, mi-am ştiut planul. Dar una este să ştii ce ai de făcut şi alta să faci lucrurile”, a declarat Sharapova.

Rusoaica a recunocut că a avut emoții, pentru că și adversara era una pe măsură: ”Nu am fost prea mult pe teren în ultimele săptămâni. Faptul că am reuşit să revin, să joc astfel, să înving numărul 2 mondial în primul tur la US Open este extraordinar. Tenisul este un sport individual, dar de când am revenit, mă simt ca într-o echipă. Nu câştig doar pentru mine, ci şi pentru oamenii din jurul meu şi este extraordinar. În spatele cristalelor Swarovski de pe rochie, există o fată care are curaj şi multă dorinţă şi nu pleacă nicăieri", a spus Şarapova după meci.

Mai multe