Și-a umflat mușchii la raliuri!

3 februarie 2015 18:22   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Președintele Federației de Culturism și Fitness, Gabriel Toncean, a trăit aventura vieții în weekend la Winter Rally Covasna, singurul raliu pe zăpada din Estul Europei.

Însoțit de campionul national Horatiu Forgaci, reghineanul a fost copilot la antrenamente pentru experimentatul Marco Tempestini, reprezentant al României în Campionatul Mondial.

”A fost o experiență superbă. E foarte greu să vorbesc dupa aceasta cursă infernală cu Marco, pe care îl provoc și invit totodată în sala de forță cu proxima ocazie pentru a îmi lua revanșa. Nu cred că e nevoie de muschi pentru a fi pilot de raliuri, ci mai degrabă de inteligență. Îl invit pe Marco între 1-3 mai la Reghin, unde vom organiza Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness”, a declarat Gabriel Toncean.

”Eu merg de câteva ori pe săptămână la sala, dar nu fac forță pentru că vreau să slabesc, nu să cresc în dimensiuni. Ai nevoie de condiție fizică pentru a fi un pilot de top pentru că transpiri mult la curse și concentrarea trebuie să fie mereu la cote ridicate”,  a precizat și Marco Tempestini.

Într-un peisaj hibernal de vis, 40 de piloți din România și străinătate s-au aliniat la startul competiției propriu-zise. Campionul acestei ediții a Raliului Zăpezii a fost juniorul Simone Tempestini (reprezentantul României in Campionatul Mondial). Puștiul de 20 ani s-a impus în stil mare pe toate cele șase probe speciale. El a fost urmat în clasament chiar de colegul Florinel Tincescu de la Napoca Rally Academy.

”A fost un test reușit și sunt fericit pentru victorie. Principalul scop a fost însă să găsim feeling-ul pe suprafața înghețată cu Subaru Impreza pentru că peste două săptămâni participam la Raliul Suediei, etapa din Campionatul Mondial. Ne dorim să ne aducem un rezultat frumos pentru România acolo”, a subliniat campionul Simone Tempestini.

Mai multe