Simona Halep a adus primul punct în meciul de Fed Cup cu Elveția

21 aprilie 2018 15:07   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep a adus primul punct echipei României în meciul de Fed Cup contra Elveției. Urmează partida Irina Begu - Timea Bacsinszky.

Simona Halep, liderul clasamentului mondial WTA, a învins-o, cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1, pe Viktorija Golubic, locul 115 WTA, în primul meci al întâlnirii România - Elveţia, din barajul pentru Grupa Mondială 1 a Cupei Federaţiei, care se desfăşoară la Cluj-Napoca

Totul a durat o oră şi 40 de minute de joc.

În Sala Polivalentă va urma meciul dintre Irina Begu, locul 38 WTA, şi Timea Bacsinszky, locul 46 WTA. Scorul întâlnirilor directe este 2-2, dar ele nu au mai jucat din 2014.

Duminică, partidele se vor desfăşura după următorul program, începând cu ora 12.00:

Simona Halep - Timea Bacsinszky (3-1 în întâlnirile directe);

Irina Begu - Viktorija Golubic (2-0);

Irina Begu/Simona Halep - Patty Schnyder/Jil Teichmann.

Echipa care câştigă această întâlnire va juca din sezonul viitor în prima Grupă Mondială 1 a FedCup.

Mai multe