Simona Halep a aflat numele adversarei de la Birmingham!

15 iunie 2015 18:48   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep e principala favorită a turneului de la Birmingham și nu a evoluat în runda inaugurală, urmând să activeze în concurs de miercuri, în turul secund. Ea va juca împotriva lui Naomi Broady, sportivă situată pe locul 224 mondial.

Adversara Simonei Halep s-a calificat în turul al doilea, după victoria, 6-3, 6-4, contra croatei Ajla Tomljanovic. Englezoaica a servit 12 aşi şi a avut un procentaj de 90% puncte câștigate cu primul serviciu. 

În vârstă de 25 de ani, britanica ocupă locul 224 mondial și a primit un wildcard pentru a ajunge direct pe tabloul de la Birmingham. Broady e o specialistă a jocului pe iarbă, suprafață pe care a reuşit să se califice în turul al doilea la Grand Slamul de la Wimbledon, anul trecut, o adevărată performanţă a carierei.

Meciul Simona Halep - Naomi Broady se va disputa miercuri și va fi transmis de Digi Sport 2. Întrecerea de la Birmingham are premii totale de 731.000 de dolari.

Mai multe