Simona Halep a ajuns în țară! Primele declarații după ce-a ajuns, oficial, numărul 1 WTA

9 octombrie 2017 11:32   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep a ajuns luni în ţară, în jurul orei 12.00, la Aeroportul Henri Coandă, unde a fost aşteptată de Ministrul Sportului, reprezentanţii Federaţiei Române de Tenis şi alte personalităţi.

Simona Halep e de azi noul număr unu mondial şi azi va reveni în România. Ea soseşte din China, acolo unde a ajuns până în finală, dar a pierdut în faţa Carolinei Garcia, 4-6, 6-7.

Totuşi performanţa de a deveni cea mai bună din lume s-a înregistrat după semifinala câştigată în faţa Jelenei Ostapenko, 6-2, 6-4.

Halep este prima româncă lider mondial, al doilea român, după Ilie Năstase, care a fost numărul 1 ATP 40 de săptămâni, între 23 august 1973 şi 2 iunie 1974, şi a 25-a jucătoare care urcă pe cea mai înaltă treaptă a ierarhiei, de la introducerea clasamentului computerizat, în 1975.

Simona a fost felicitată şi de preşedintele Klaus Iohannis, care a postat pe facebook: "Felicitări, Simona Halep, pentru obţinerea primului loc în clasamentul WTA! Profesionalismul, determinarea şi dedicarea demonstrate pe terenul de tenis au făcut posibilă această extraordinară performanţă!".

Mai multe