Simona Halep a plecat în China. Iată cine a însoțit-o

18 septembrie 2015 20:42   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep, a doua jucătoare a lumii, a plecat azi în China, acolo unde va juca în următoarele trei săptămâni. Ea are o echipă de trei oameni alături.

Simona Halep va juca în China la trei turnee: Guangzhou - competiție câștigată anul trecut de Monica Niculescu -, Wuhan și Beijing. La primele două turnee Simona va fi cap de serie numărul 1, iar la Beijing, competiție care este din rândul celor Premier Mandatory, Halep va fi a doua favorită, deoarece se așteaptă ca Serena Williams să joace.

Azi, înaintea plecării spre China, Simona Halep a postat pe Instagram o fotografie în care este alături de echipa ei. Aceasta e formată din Răzvan Sabău, care este sparring-partner, dar care e de așteptat să funcționeze și ca antrenor în următoarele trei săptămâni, Teo Cercel, care e preparatorul fizic cu care Simona (și toate celelalte fete din circuit) se înțelege foarte bine, și maseurul Andrei Cristofor. Acesta a mai făcut parte din echipa româncei anul trecut. Trebuie spus că maseurul din echipă i se schimbă în funcție de cerințele ei, dar și de cum îi poate fi pus la dispoziție un maseur sau altul de cei de la Kinetic Sport.

După cele trei turnee din China, Simona va juca, la finalul lunii octombrie, la Turneul Campioanelor de la Singapore. Acolo ea va fi însoțită de antrenorul australian Darren Cahill.

Mai multe