Simona Halep a primit o veste grozavă de la Wuhan!
Simona Halep a părăsit turneul WTA de la Wuhan încă din turul secund, învinsă de rusoaica Daria Kasatkina, iar tenismena noastră a stat cu ochii pe celelalte rezultate ale competiţiei din China.
Clasată pe locul 2 în ierarhia mondială, după Garbine Muguruza, Halep putea să alunece o poziţie, până pe 3, asta în cazul în care Karolina Pliskova ar fi ajuns în semifinale.
Din fericire perntru Simona, cehoaica a pierdut astăzi confruntarea din sferturi cu australianca Ashleigh Barty. Pliskova părea să aibă un meci uşor, câştigând primul set cu 6-4, dar Barty a rezistat şi a reuşit să câştige următoarele două seturi, ambele la tie-break, 7-6, 7-6.
În urma acestui rezultat, clasamentul WTA la vârf va arăta în felul următor începând de luni:
1. Garbine Muguruza 6.245*
2. Simona Halep 5.645
3. Elina Svitolina 5.640
4. Karolina Pliskova 5.605
*Calificată în sferturi la Wuhan, Muguruza îşi poate spori avansul în fruntea clasamentului.
Pentru Simona Halep urmeazî turneul de săptămâna viitoare de la Beijing, ultimul înainte de Turneul Campioanelor din Singapore.