Simona Halep a trecut de 9 milioane de dolari! Aşa a devenit cea mai bogată sportivă din România EXCLUSIV

16 august 2015 22:38   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep a demonstrat tuturor contestatarilor de ce este o mare jucătoare. După ce a ratat sezoanele de zgură şi de iarbă şi a avut o pauză de 6 săptămâni, ea a revenit parcă mai puternică decât oricând şi s-a calificat în premieră în finala turneului Premier 5 de la Toronto. Mai mult, a devenit prima tenismenă din România care a adunat peste 9 milioane de dolari doar din acest sport.

Simona Halep pare că s-a născut pe hard, suprafaţa cu care românii păreau a nu se putea acomoda deloc, dar pe care ea se simte ca peştele în apă. La Toronto, jucătoarea noastră dă recital după recital şi îşi trece în cont nu doar victorii în faţa unor jucătoare cu nume, ci şi cecuri din ce în ce mai grase. Victoria din semifinale, obţinută sâmbătă seară, cu scorul de 6-4, 6-4, în faţa italiencei Sara Errani, i-a asigurat jucătoarei noastre un cec în valoare de 227.640 de dolari. Sumă care, adunată celor 8.850.173 de dolari câştigaţi de la începutul carierei profesioniste, o face pe Simona să treacă de pragul psihologic al primelor 9 milioane de dolari.

Dar banii sunt ultima grijă a tenismenei noastre acum. Ocupantă a locului 7 în clasamentul celor mai bogate sportive din lume realizat de Forbes pe perioada iunie 2014 – iunie 2015, Simona era îngrijorată la începutul turneului deoarece nu ştia dacă a reuşit să treacă în mod real peste problemele avute în primăvară şi la începutul verii, atunci când sinuciderea vărului său a afectat-o mai mult decât şi-ar fi imaginat, după cum a şi recunoscut. Şi, după cum se vede, ea a trecut cu bine de toate, ajungând într-o fază pe care nici nu o visa. „Pentru mine, faptul că sunt în finală aici e o performanţă la fel de mare cu câştigarea titlului. Rezultatul din finală nici nu mai contează”, a spus Simona după victoria din semifinale.  

S-a retras în finala de la Toronto

Măcinată de probleme de sănătate, Simona Halep s-a retras în setul decisiv al finalei de la Toronto. Trădată de organism, consultată de trei ori de medic pe parcursul meciului, românca a fost nevoită să se retragă în setul decisiv al meciului cu Belinda Bencic.

În ceea ce priveşte clasamentul mondial, Simona va rămâne pe locul 3 şi de acum înainte, lucrurile putând să se schimbe după turneul de la Cincinnati, care începe luni (17 august), şi la care românca e cap de serie numărul 3. Ea va juca acolo direct în turul secund, în care o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Kristina Mladenovic şi Daniela Hantuchova. Apoi, după un meci relativ lejer în optimi, ea ar urma să evolueze în sferturile de finală contra danezei Caroline Wozniacki, cap de serie 5 şi numărul 5 mondial, iar în semifinale împotriva Mariei Sharapova, a doua jucătoare a lumii. 

Încurajată de sute de fani români

Turneul de la Toronto a demonstrat încă o dată ce reprezintă Simona Halep pentru români şi pentru România. La fiecare meci pe care l-a disputat la Toronto, jucătoarea noastră a fost încurajată ca la fotbal de câteva zeci de fani (la primele meciuri), care au devenit sute odată cu apropierea de fazele finale. „E ca şi cum aş fi acasă”, a declarat Simona sâmbătă, după calificarea în finală, atunci când a văzut că suporterii români au aşteptat-o aproape o oră în faţa complexului doar pentru a face poze cu ea şi a primi autografe din partea campioanei noastre. Dincolo de atmosfera extraordinară pe care o fac, suporterii români sunt „vinovaţi” şi de revenirile în joc pe care le-a avut Simona de-a lungul acestui turneu. De altfel, la finalul partidei câştigate cu scorul de 0-6, 6-3, 6-1 în faţa polonezei Agnieszka Radwanska, din sferturile de finală, Simona avea să recunoască: „Am revenit în joc pentru că le eram datoare acestor suporteri minunaţi, care la 0-5 în primul set îmi scandau numele de parcă eu conduceam cu 5-0”. Un public minunat, care i-a făcut pe specialiştii din străinătate să-şi amintească de galeriile formate din sârbi, care se adună la meciurile pe care le dispută Novak Djokovic.

Simona şi-a întâlnit idolul în Canada

Pentru Simona Halep, turneul de la Toronto va rămâne mereu în amintire nu doar pentru că a obţinut cea mai bună performanţă la un turneu disputat în Canada, dar şi pentru că şi-a întâlnit idolul: pe belgianca Justine Henin. În vârstă de 33 de ani, fost lider mondial şi de două ori campioană la Toronto, aceasta a fost inclusă în Hall of Fame-ul turneului şi a asistat la finală. Henin, care s-a retras din activitate în 2011, a susţinut şi o conferinţă de presă, în care a vorbit şi de Simona Halep: “Halep e fata pe care o apreciez cel mai mult şi pe care o urmăresc mereu cu plăcere, pentru că ea încearcă să facă lucruri diferite“, a declarat Henin despre jucătoarea clasată pe locul 3 în lume. Lider mondial în 2003, 2006 şi 2007 a mai spus: “Chiar şi când e în defensivă poate juca mingi mari. Poate încerca să pună mai multă presiune şi să vină şi la fileu. Îmi aminteşte de mine un pic prin stilul de joc, chiar dacă există ceva deosebiri. Dar mi-aş dori să văd mai des în circuit jucătoare ca ea“, a mai declarat Henin, care a cucerit 43 de titluri WTA.

Parcursul Simonei Halep la Toronto

Fază    Adversar    Scor

Finală    Belinda Bencic (Elveţia)    disputat ieri seară

Semifinale    Sara Errani (Italia)    6-4, 6-4

Sferturi    Agnieszka Radwanska (Polonia)    0-6, 6-3, 6-1

Optimi    Angelique Kerber (Germania)    6-3, 5-7, 6-4

Tur 2    Jelena Jankovic (Serbia)    6-3, 6-4

Tur 1    BYE

Mai multe