Simona Halep, ajutată de liderul mondial, Ashleigh Barty
După stabilirea finalei feminine de la Australian Open, Simona Halep a aflat exact pe ce loc se va afla în clasamentul mondial începând de luni. Ea a fost ajutată de Ashleigh Barty și va ocupa poziția 23.
Victoria liderului mondial, Ashleigh Barty, în fața americancei Madison Keys, scor 6-1, 6-3, în semifinalele Grand Slam-ului australian, i-a permis jucătoarei noastre să ocupe, de luni, poziția a 23-a în ierarhia mondială. Ea ar fi putut cădea chiar până pe 24, în cazul în care Keys ar fi produs surpriza și s-ar fi calificat în finală.
Adversara lui Ashleigh Barty din finală va fi o altă jucătoare americancă, Danielle Collins, ocupanta locului 30 WTA şi cap de serie numărul 27. În vârstă de 28 de ani, ea s-a calificat pentru prima dată în carieră în ultimul act al unui Grand Slam după ce a învins-o, cu 6-4, 6-1, pe poloneza Iga Swiatek, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 7.
În ceea ce o privește pe Simona Halep, aceasta deja a ajuns acasă, după ce a fost eliminată în optimile de finală de Alize Cornet. La sosire, a anunțat programul pe care îl va avea în următoarele două luni, până la startul sezonului european de zgură. ”Aşa am jucat cam în toţi anii care au trecut, atunci când am fost sănătoasă, Dubai, Doha, Indian Wells, Miami şi Charleston pentru prima dată. Vreau, înainte să mă las de tenis, să joc şi turneul acesta. Nu am făcut acest lucru până acum, de aceea am vrut să încerc, zgura verde este mai rapidă decât zgura roşie şi cred că nu o să fie atât de greu să mă adaptez, depinde şi de ce fac la Miami, pentru că dacă termin în prima săptămână, sper să nu, o să am timp să joc pe zgură. Dacă nu, e ok”, a declarat jucătoarea noastră.