Simona Halep, antrenamente până la epuizare la Dubai

17 decembrie 2019 17:41   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Aflată în premieră în cantonament la Dubai, Simona Halep pregătește de zor primul turneu al anului, cel de la Adelaide. Care se anunță unul dintre cele mai tari ale anului.

Organizat pentru prima dată chiar în orașul de care este cel mai legat Darren Cahill, antrenorul său, turneul de la Adelaide se va afla în acest an la prima ediție și va ține cu siguranță capul de afiș al săptămânii 13-19 ianuarie. Pentru noi, Simona Halep e cea mai importantă participantă, dar cu siguranță că tribunele vor fi pline, mai ales că australienii o vor putea vedea la lucru pe conaționala lor, nimeni alta decât liderul mondial, Ashleigh Barty. Practic, ea e capul de afiș al turneului și cu ea va trebui să se lupte Simona pentru titlul ediției inaugurale a competiției care a înlocuit în calendar întrecerea de la Sydney. Alături de Barty și Halep, le mai avem pe tablou, printre altele, pe Petra Kvitova, Kiki Bertens, Johanna Konta, Sofia Kenin sau Sloane Stephens, dar și multe alte jucătoare de top, având în vedere că ultima clasată dintre cele 19 tenismene direct acceptate pe tabloul principal este ocupanta locului 30 în lume, chinezoaica Quang Wang.

În aceste condiții, având în vedere că turneul de la Adelaide este singurul la care va participa înaintea Australian Open, Simona Halep se pregătește de aproape zece zile la Dubai. Acolo unde, alături de Darren Cahill, dar și de noul antrenor secund Artemon Apostu Efremov și de restul echipei, pregătește sezonul 2020. Pentru prima dată în carieră, Simona Halep a mers însoțită de iubit, Toni Iuruc fiind nedezlipit de ea la antrenamente sau la acțiunile oficiale.

Chiar dacă nu a declarat deschis acest lucru, obiectivul Simonei pentru prima parte a anului 2020 este cucerirea titlului de la Australian Open, un turneu la care mereu s-a simțit bine și la care este încurajată în fiecare an de mulți fani români.

Mai multe