Simona Halep, criticată după înfrângerea de la Stuttgart: "A greşit în prea multe momente importante"

26 aprilie 2015 13:42   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep a pierdut în semifinalele turneului de la Stuttgart, dar a reuşit un meci extraordinar în faţa danezei Caroline Wozniacki.

Mai departe va merge, însă, Wozniacki, care va juca azi, 26 aprilie, finala cu maşina Porsche pe masă, în compania Angeliquei Kerber, nemţoaica fiind favorita publicului.

Înfrângerea Simonei Halep a fost explicată după meci, dar jurnalistul Cristian Tudor Popescu, senior editor la gindul.info pune o întrebare.

"Nu mi-am făcut însă iluzii, meciul acesta Simona nu l-ar fi putut câştiga decât în 2 seturi, era clar că nu mai are energie pentru setul decisiv. Rămân cu un semn de întrebare – de ce antrenorul-tată al Carolinei a venit la bancă de vreo 4 ori, şi cu folos, în vreme ce Victor Ioniţă n-a fost chemat niciodată", a scris Cristian Tudor Popescu.“Şi a mai fost ceva: în prea multe momente importante, Simona a greşit mingi avute în rachetă, în apropierea fileului. Boală veche. Drive voleul a fost nesigur, voleul nu mai vorbesc, scurtele şi contrascurtele executate fără convingere, cu excepţia unui singur schimb de astfel de lovituri, până acum punctul turneului de la Stuttgart, încheiat cu un extraordinar cros scurt, liftat uşor cu o singură mână, caz rarissim la Simona!”, a mai scris jurnalistul, potrivit aceleiaşi surse.

“Până la urmă, inevitabilul s-a produs, dar Simona Halep a «murit» în picioare, în faţa fostului nr. 1 mondial, Caroline Wozniacki, astăzi mai tare decât ea”, a concluzionat Cristian Tudor Popescu.

Mai multe