Simona Halep, de mână cu iubitul prin Bucureşti

8 martie 2020 20:06   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep este mai îndrăgostită ca niciodată. Ea îşi petrece tot timpul liber alături de iubitul său, omul de afaceri Toni Iuruc, iar dezamăgirea pe care i-a produs-o retragerea de la Indian Wells este parcă mai uşor de vindecat.

Aflată în plină recuperare după accidentarea la glezna stângă căpătată la jumătatea lunii trecute, la Dubai, turneu pe care l-a câştigat chiar şi în aceste condiţii, Simona Halep (28 de ani) a fost surprinsă zilele trecute de fotoreporterii ziarului Click! plimbându-se de mână cu iubitul său, Toni Iuruc (40 de ani). Îmbrăcată modern, cu o geacă de blugi foarte în vogă în aceste zile, al cărei preţ este de 1.300 de dolari, dar şi cu o pereche de pantaloni cu talie înaltă şi cu pantofi sport, Simona s-a bucurat din plin de momentele petrecute cu primul bărbat care a reuşit să-i cucerească inima. Şi alături de care arăta foarte bine, şi el având o ţinută sportivă. De altfel, legătura dintre cei doi a devenit atât de puternică încât omul de afaceri o însoţeşte pe campioana noastră peste tot, fie că este în cantonament sau în timpul liber. 

Acum, dacă totul ar fi decurs normal, cei doi s-ar fi aflat, alături de echipa Simonei, la Indian Wells, acolo unde jucătoarea noastră ar fi fost cap de serie numărul 2 al turneului pe care l-a câştigat în urmă cu cinci ani. Din păcate, ea nu este recuperată după acea accidentare de la Dubai, aşa că a anunţat de sâmbătă că nu va juca la unul dintre cele mai importante turnee din circuitul profesionist feminin. Mai mult, de această competiţie o leagă şi amintirea primelor antrenamente făcute alături de Darren Cahill, în 2015.

Simona nu va fi singurul nume mare care va absenta de la turneul american, programat în perioada 11-22 martie. Principala absenţă pentru organizatori o constituie chiar deţinătoarea titlului, canadianca de origine română Bianca Andreescu. Dar pe lista absenţelor se află şi jucătoare ca nemţoaica Angelique Kerber sau belarusa Victoria Azarenka.

Mai multe