Simona Halep, după victoria de la Moscova: ”Sper să mai câștig meciuri aici”
Simona Halep era foarte fericită după victoria obținută în primul tur al Kremlin Cup, turneul WTA 500 de la Moscova.
“A fost un meci greu, e întotdeauna dificil să joci împotriva ei, am jucat şi în Australia şi scorul a fost strâns, astfel că ştiam că o să fie o bătălie dură. Deşi am câştigat setul I mai uşor, ştiam că este foarte puternică şi poate lovi mingea puternic şi că nu este uşor să returnezi. Dar am rămas încrezătoare până la final şi serviciul m-a ajutat foarte mult azi. Este greu să mă gândesc la titlu, am fost accidentată anul acesta şi nu am jucat prea mult, dat totul este posibil, astfel că voi lupta pentru fiecare meci pe care îl voi disputa şi sper că voi putea juca mai multe partide, pentru că îmi place să stau la Moscova, îmi place să joc aici şi am amintiri plăcute din 2013”, a declarat Halep la interviul acordat după meciul câștigat cu 6-1, 6-4 cu Anastasia Potapova.