Simona Halep e de azi numărul 2 în lume. Pe cine mai trebuie să depăşească românca

11 august 2014 9:54   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep a urcat o poziţie, până pe locul 2, cu 6.785 de puncte, în clasamentul jucătoarelor profesioniste de tenis, dat publicităţii luni. Aceasta este cea mai bună clasare din istorie a unei românce.

Simona Halep este devansată în clasamentul WTA de simplu doar de sportiva americană Serena Williams - 9.150 de puncte.

Simona Halep va fi al doilea cap de serie la turneul de categorie Premier 5 de la Cincinnati, cu premii de 2,4 milioane de dolari, competiţie care începe luni. Românca va evolua direct în turul secund. Ea nu a mai jucat din 13 iulie, când s-a impus în finala turneului de la Bucureşti.

Primele zece jucătoare din clasamentul WTA de simplu:

1. Serena Williams (SUA) 9.150 puncte;

2. Simona Halep (România) 6.785;

3. Na Li (China) 6.565;

4. Petra Kvitova (Cehia) 5.930;

5. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5.625;

6. Maria Şarapova (Rusia) 4.986;

7. Angelique Kerber (Germania) 4.570;

8. Eugenie Bouchard (Canada) 4.450;

9. Jelena Jankovici (Serbia) 3.900;

10. Victoria Azarenka (Belarus) 3.683.

Mai multe