Simona Halep: ”E întotdeauna greu să joci impotriva Victoriei Azarenka”

5 iulie 2019 20:06   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Grație victoriei clare (6-3, 6-1) din meciul cu Victoria Azarenka, Simona Halep (7 WTA) a pătruns în optimile de finală ale probei de simplu la Wimbledon 2019.

Cu excepția debutului de meci, constănțeanca a controlat tactic partida disputată pe Terenul Central de la All England Lawn Tennis & Croquet Club, sancționând erorile neforțate (33 la 9) ale adversarei sale. În urma acestui succes, Halep preia conducerea (3-2) în disputele cu Azarenka, fost lider mondial ca și românca, aflată acum pe locul 40 WTA. După meci, Simona a declarat penntru Eurosport: "Nu a fost atât de uşor cum arată scorul, dar m-am simţit extraordiar pe teren şi am jucat cel mai bun tenis al meu pe iarbă. Este o foarte dificilă adversară. E întotdeauna greu să joci contra ei, dar am dat totul, am fost foarte pozitivă şi încrezătoare. Am căpătat încredere zi după zi, meci după meci. Acum mă simt mai bine decât la întâlnirile anterioare. Abia aştept să joc următorul meci şi sper că pot juca mai bine. La meciul care îmi stabileşţe adversara se va uita antrenorul meu. Eu trebuie să mă recuperez, să mă relaxez, pentru că am o zi liberă. Nu mă uit niciodată pe tablou. O iau meci cu meci, pentru că e mult mai bine. Nu simţi presiunea atât de mult. Vreau să mă bucur de timpul petrecut pe teren şi încerc fiu la cel mai înalt nivel".Meciul a început cu jucătoarea din Belarus în prim-plan. Vika a servit foarte bine, reușind un as chiar la prima minge. Simona a fost pusă în dificultate de tirul adversarei, fiind mai mereu în pericol să-și piardă serviciul. Ceea ce s-a și întâmplat în ghemul cu numărul 4 (1-3). Cu toate acestea, Halep n-a capitulat, izbutind o serie de cinci puncte la rând cu care a câștigat primul set (6-3) în 35 de minute. Actul cu numărul 2 n-a avut practic istoric. Simona a condus cu 1-0, iar apoi a irosit o minge de break. Și cu o nouă serie de cinci ghemuri a pus capăt unei dispute care a oferit spectatorilor schimburi palpitante. În optimile de finală, probabil luni, Simona Halep o va întâlni pe învingătoarea meciului dintre americanca de 15 ani Cori Gauff, locul 313 WTA, venită din calificări, şi slovena Polona Hercog, locul 60 WTA. Pentru accederea în această fază a competiției românca va încasa 176.000 de lire sterline (196.000 de euro) şi va acumula 240 de puncte WTA.Anul trecut, românca a fost eliminată (6-3, 4-6, 5-7) în turul 3 de Su-Wei Hsieh. Cel mai bun rezultat al ei la Wimbledon a fost atins în urmă cu 5 ani, când a jucat semifinale.

Mai multe