Simona Halep, eliminată după faza grupelor de la Turneul Campioanelor
Simona Halep a fost eliminată, pentru a cincea oară consecutiv, după faza grupelor Turneului Campioanelor. Ea a fost învinsă de Karolina Pliskova în ultimul meci din serie.
Simona Halep, locul 5 WTA, a ratat calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor, după ce a fost învinsă, vineri, cu scorul de 6-0, 2-6, 6-4, de jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 2 WTA, în ultima etapă a Grupei Violet. După un prim set în care românca a fost o umbră a campioanei de odinioară, pierzând la zero, în doar 21 de minute, Simona s-a trezit din pumni în următoarele două acte, după o intervenție foarte utilă a antrenorului Darren Cahill. Astfel, ea a reușit să câștige cu 6-2 actul secund și apoi să aibă 2-0 în setul decisiv, părând că are situația sub control. Din păcate, Pliskova a demonstrat că nu mai e aceeași jucătoare cu psihic labil din trecut, dar și Halep că nu mai are suflul din urmă cu un an sau doi, așa că cehoaica a revenit la conducere: 5-2. Ea s-a impus cu 6-4 în decisiv, după ce a reușit să revină, în ultimul game, de la 0-30 pe serviciul Simonei.
Astfel, la capătul a 103 minute de joc, Karolina Pliskova s-a calificat în semifinale de pe locul secund în Grupa Violet și va juca, sâmbătă, pentru calificarea în finală, contra australiencei Ashleigh Barty, liderul clasamentului mondial. Va fi, prin prisma ierarhiei mondiale, o partidă ca o finală pentru supremație, pentru că, deși australianca nu mai poate fi detronată de pe primul loc până anul viitor, se vor întâlni, în meci direct, primele două jucătoare ale lumii. În cealaltă semifinală se vor întâlni Elina Svitolina și Belinda Bencic. Deținătoarea trofeului, ucraineanca este singur jucătoare neînvinsă până în acest moment, ea rămânând în cursa pentru obținerea celui mai mare premiu din istoria tenisului, fie el masculin sau feminin: 4,7 milioane de euro. Dacă titlul va fi cucerit de oricare dintre celelalte trei semifinaliste, ele vor primi 4,4 milioane de euro, deoarece au pierdut, fiecare, câte un meci în grupe.
În ceea ce o privește pe Simona Halep, ea a ratat, odată cu înfrângerea suferită în fața Pliskovei, șansa de a urca măcar pe locul 3 în lume. Astfel, ea va rămâne pe locul 4 până la finalul sezonului, doar dacă nu va cuceri titlul Elina Svitolina. Dacă ex-sovietica se va impune pentru a doua oară consecutiv, atunci o va depăși pe jucătoarea noastră în clasamentul finalului de an, constănțeanca urmând să termine sezonul pe poziția a cincea în lume.