Simona Halep, fabrica de bani!

17 decembrie 2014 11:59   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep a ajuns în clasamentul WTA până pe locul doi în lume şi odată cu performanţa au venit şi banii. Nu doar cei cuveniţi în urma rezultatelor, ci şi din publicitate. În 2014, ea a semnat trei contracte care i-au adus milioane de euro.

Primul este cel cu adidas, care îi aduce un milion de euro pe an, iar celelalte cu Dedeman şi Vodafone, care-i plătesc 500.000 de euro, respectiv 300.000 de euro, pentru că se folosesc de imaginea sa. În total, Halep ia 1,8 milioane de euro pe an, mai mult decât orice alt sportiv român.

Simona este acum cel mai important brand din sportul românesc, iar pe piaţa de publicitate doar Cristi Chivu mai contează, fostul fotbalist semnând un parteneriat cu UPC, în virtutea căruia el şi familia sa apar în mai multe reclame, pentru care primeşte un milion de euro. Deşi importante, câştigurile Simonei Halep din această ramură sunt departe de cele ale altor sportive. Maria Şarapova, spre exemplu, încasează anual 20 de milioane de euro, mai mult decât dublul banilor care îi vin în urma rezultatelor din competiţii.

Mai multe