Simona Halep, în mijlocul unui scandal născut de Cosmin Hodor, managerul de comunicare
În plină campanie de cucerire a titlului la Turneul Campioanelor, Simona Halep e vârâtă fără voia ei într-un scandal declanșat de managerul de comunicare al tenismenei, Cosmin Hodor. Aceasta a atacat-o pe Instagram pe Bianca Andreescu, adversara învinsă de Halep în primul tur la Shenzhen, pentru faptul că a ales să joace pentru Canada, țara în care s-a născut.
Cosmin Hodor, manager de comunicare al Simonei Halep, a postat un mesaj, în care critică decizia părinţilor Biancăi Andreescu, ca fiica lor să reprezinte Canada şi nu România. "Astăzi, Simona, ne-a arătat odată în plus, că nu este nevoie să pleci din România pentru a face performanţă la nivel înalt; românii trăiesc cu ideea greşită că rămânând în România nu pot face performanţă. Bianca este o campioană a Canadei, iar propunerea Simonei pentru noi este să fim campionii pentru România. Trebuie să mulţumim şi părinţilor Simonei care nu au ales ideea finanţării unei alte ţări şi a jucă pentru un alt steag. Asta este propunerea mea, să spună povestea unei alegeri; alegerea unui român de a face performanţă sub steagul României şi că dacă românii vor alegee să lupte sub un alt steag nu vom avea o Românie mai bună", a scris Hodor pe Instagram.
Fost oficial al FR Tenis, Cosmin Hodor este în echipa Simonei Halep din decembrie 2017. El este manager la Stejarii Country Club şi fost director al turneului ATP de la Bucureşti.
Simona Halep, locul 5 WTA, a învins-o, luni, cu scorul de 3-6, 7-6 (6), 6-3, pe jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, numărul 4 mondial, în prima etapă a Grupei Violet a Turneului Campioanelor, de la Shenzhen. Bianca Andreescu, 19 ani, este născută la Mississauga, Ontario, Canada, din părinţi români.