Simona Halep, încă o săptămână lider mondial
Simona Halep continuă să zburde pe zgura de la Madrid. În plus, este ajutată şi de rezultatele rivalelor, astfel că îşi va prelungi domnia în tenisul feminin cu cel puţin încă o săptămână.
Aflată pe primul loc în clasamentul mondial, Simona Halep a învins-o în optimile de finală ale competiţiei spaniole, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Kristyna Pliskova. În sferturi, românca va juca împotriva surorii mai talentate a familiei, Karolyna, o jucătoare în faţa căreia a făcut mereu meciuri extraordinare. Halep conduce cu 6-1 la meciurile directe, iar cehoaica de mai multe ori a declarat în interviuri că nu îi place să joace contra constănţencei. Meciul din sferturile de finală va avea loc azi, după ora 13.00.
Tot ieri a mai avut loc un eveniment important pentru Simona la Madrid. Aflată în pericol să piardă primul loc dacă nu ar fi repetat rezultatul înregistrat în ultimii doi ani, Halep a scăpat de această grijă, deoarece singura pretendentă, Caroline Wozniacki, a fost învinsă în optimi. Cea care a rezolvat ecuaţia liderului mondial a fost olandeza Kiki Bertens, care a învins-o cu scorul de 6-2, 6-2. Astfel, Simona va intra, de luni, în cea de-a 28-a săptămână în care ocupă primul loc în lume. Iar dacă va reuşi să intre şi în cea de-a 29-a săptămână – adică îşi va apăra punctele cucerite acum un an, prin disputarea finalei de la Roma – atunci va fi cap de serie numărul 1 la Roland Garros, cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului şi competiţia la care este considerată oricum marea favorită a specialiştilor.