Simona Halep își va face și a treia doză a vaccinului anti-COVID-19
Aflată pe final de an competițional, Simona Halep (30 de ani) a declarat că va face şi a treia doză de vaccin după ce va juca la ultimele turnee din 2021, cele de la Moscova şi Cluj, ambele programate în acestă lună. În urmă cu an, constănțeanca a contractat coronavirsul, iar apoi, în primăvara trecută, s-a vaccinat cu serul Pfizer.
La revenirea acasă de la Indian Wells, campioana le-a recomandat tururor românilor să se vaccienze. Ea s-a referit și la situația grea în care se află acum sistemul medical din România: ”Îmi pare rău să aud ce se întâmlă în spitale. Este foarte trist. Sper ca toţi oamenii să înţeleagă din această întâmplare şi să se vaccienze, pentru că, cu siguranţă, aşa cum tot spun medicii, ne protejează". Constănțeanca a vorbit și despre revenirea ei din SUA, dar și despre turneul de la Indian Wells: "A fost un drum lung. Am avut o escală de vreo şapte ore. Nu a fost uşor, dar bine că sunt acasă. Este greu după accidentare, nu pot să spun că sunt mulţumită de ceea ce a fost acolo, dar sunt sănătoasă. Nu am dureri. Ştiam că va fi greu, ştiam că o să fie un sfârşit de an destul de greu. Sunt ok. Sunt pozitivă şi abia aştept să mă întorc pe teren la antrenamente. E greu să joci Indian Wells în octombrie. S-a schimbat totul”.Halep s-a referit și la participarea ei în proba de dublu, alături de Gabriela Ruse: ”A fost frumos. Chiar ne-am simţit bine şi sper să mai jucăm împreună, să mai jucăm nişte meciuri”, a spus fostul lider mondial, care a vorbit și despre colaborarea cu Adrian Marcu: „Foarte bine, chiar mi-a plăcut foarte mult la acest turneu. Este o atmosferă plăcută, un om deosebit şi mă simt bine cu el”. Întrebată de ce a revenit în ţară, în loc să plece la Moscova, acolo unde urmează să joace, Halep a spus: „Pentru că acolo e greu cu antrenamentele. Sunt două săli şi nu este comod. Mai ales cu restricîiile de acum. Am preferat să vin acasă două zile şi să plec peste două zile. Am avut destul timp liber anul acesta. Mă bucur că sunt aptă să joc”, a declarat Halep, care s-a referit și la un posibil meci cu Emma Răducanu: ”Poate la Cluj. Am felicitat-o din nou pentru ceea ce a făcut, pentru că este extraordinar”. Aflată pe locul 17 WTA şi cap de serie numărul 11, Simona Halep a fost învinsă, luni, 11 octombrie, cu 7-5, 6-4, de Aliaksandra Sasnovici din Belarus, locul 100 WTA, în turul al treilea al turneului de categorie WTA 1.000 de la Indian Wells.