Simona Halep, mai îndrăgostită ca niciodată. Cât de tandră e cu Toni Iuruc!
Simona Halep a avut emoții suplimentare la Gala Tenisului Românesc, vineri seară. Pentru prima dată de la organizarea acestor întâlniri speciale dedicate campionilor ”sportului alb”, a venit însoțită. Și, după cum s-a văzut, ea și omul de afaceri Toni Iuruc (40 de ani) sunt foarte îndrăgostiți.
Pentru omul de afaceri, aceasta a fost prima ieșire publică în lumea tenisului românesc și a fost una foarte reușită. Chiar dacă și-a mai însoțit iubita la Wimbledon, dar și la Turneul Campioanelor sau în recent încheiatul cantonament din Dubai, afaceristul care i-a cucerit inima celei mai iubite românce a momentului a făcut abia vineri seara cunoștință cu oficialii din tenisul românesc.
Prezentat de Simona, el s-a descurcat foarte bine în postura de iubit al campioanei de la Wimbledon, retrăgându-se în plan secund pe perioada desfășurării festivităților de premiere. Nu a stat singur, ci a discutat cu mulți invitați, dar a petrecut minute agreabile în special cu Theo Cercel, preparatorul fizic al Simonei, împreună cu care a mers în prima parte a lunii decembrie în cantonamentul din Dubai.
Toni Iuruc, iubitul Simonei Halep, a fost chemat lângă ea, pe scenă
Totuși, Toni Iuruc nu a rămas mereu în plan secund, fiind adus în prim-plan de Simona Halep atunci când nici nu-i trecea prin cap: în momentul premierii iubitei sale.
Concret, după discursul ținut după primirea trofeului pentru titlul de tenismena anului, jucătoarea a chemat pe scenă, alături de ea, oamenii care au contribuit la succesele din 2019. Iar la final, a adăugat: ”Și încă o persoană specială pentru mine. Toni, poți să vii, te rog?”. Iar atunci când Simona a văzut că iubitul ei se urcă pe scenă, întreaga față i s-a luminat.
Simona Halep l-a mângâiat de mai multe ori pe cap pe Toni Iuruc
De altfel, iubirea dintre ei a fost vizibilă după terminarea interviurilor acordate de tenismenă. Când a scăpat de obligații, fostul lider mondial a mers direct la Toni Iuruc, de care nu s-a mai dezlipit până la plecare. Ea l-a sărutat pe obraz, l-a mângâiat pe cap de mai multe ori drăgăstos și a râs împreună cu el tot restul timpului. Apoi, în momentul în care tânăra speranță a tenisului românesc Filip Jianu a venit să facă o poză cu Simona, afaceristul s-a transformat în fotograf și nu s-a lăsat până nu a găsit cadrul perfect.
Simona Halep și Toni Iuruc formează un cuplu din vara acestui an. Relația lor a devenit oficială în momentul în care fotoreporterii Click! i-au surprins sărutându-se pasional pe plaja din Mamaia, la o săptămână după triumful de la Wimbledon. De altfel, încă de la acel turneu, românca l-a avut alături de omul de afaceri, dar nimeni din anturaj nu a suflat o vorbă despre relația lor.