Simona Halep nu va mai juca în Fed Cup dacă se schimbă formatul competiției

24 iunie 2019 21:29   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Aflată în Anglia, Simona Halep (27 de ani) a fost chestionată asupra posibilității schimbării formatului Fed Cup. Românca a fost categorică, spunând că nu va mai juca dacă se renunță la sistemul actual.

Potrivit cotidianului francez ”L'Equipe”, Simona Halep a declarat într-o conferință de presă: "Iubesc Fed Cup. Nu aş modifica ceva niciodată. Dacă se va schimba ceva, nu voi mai juca. Îmi place formatul actual. Dacă îl modifică, va fi complicat deoarece Fed Cup înseamnă să joci acasă şi în deplasare. În cazul în care ITF mi-ar cere părerea, eu le-aș spune că nimic nu e mai frumos decât să joci acasă". 

Federația Internațională de Tenis (ITF) ar urma să facă ”un anunț major” joi, la Londra, legat de Fed Cup. Specialiștii din sportul alb estimează că va fi propusă schimbarea formatului după modelul din Cupa Davis. Din acest an, principala competiție pe echipe din tenis, la masculin, va reuni cele mai valoroase team-uri la final de an, într-o întrecere care durează o săptămână. 

Mai multe