Simona Halep, oficial pe locul 3 în lume. Câte românce avem în Top 100 WTA
Absența de la Stuttgart a costat-o pe Simona Halep poziția a doua a clasamentului WTA. Ea a fost depășită de Petra Kvitova, cea care a și câștigat, de altfel, titlul german.
Simona Halep ocupă de luni locul 3 în clasamentul WTA, fiind devansată de Naomi Osaka și de Petra Kvitova. A doua româncă în această ierarhie este Mihaela Buzărnescu, care a urcat pe 29. În Top 100 le mai avem pe Sorana Cîrstea, care a urcat de pe 97 pe 93 și pe Irina Begu, care a coborât 13 locuri, până pe 96.
În Top 200 toate româncele au urcat: Monica Niculescu a urcat două locuri, până pe 128, Ana Bogdan a avut un salt de 18 poziții, până pe 132, Alexandra Dulgheru a urcat de pe 167 pe 160, iar Irina Bara a urcat opt poziţii, până pe 178.
În clasamentul WTA de dublu avem 7 jucătoare în Top 100
La dublu avem 7 jucătoare în Top 100 WTA. Cel mai bine clasată este Mihaela Buzărnescu, care a urcat pe 27. E urmată de Raluca Olaru, care a urcat pe 33, de Irina Begu, care e pe 34, de Monica Niculescu, aflată pe 47 și de Irina Bara, pe 66. Sorana Cîrstea e pe 76, iar Andreea Mitu se menţine pe locul 87.