Simona Halep poate cădea pe locul 6

30 martie 2016 21:31   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală ale turneului de la Miami, iar acest insucces îi poate aduce o cădere în clasamentul mondial. Victoria Azarenka este cea care o poate depăşi.

Clasată pe locul 5 înaintea turneului de la Miami, unde a jucat semifinala anul trecut, Simona Halep avea nevoie de un rezultat mare la această competiţie pentru a-şi putea păstra poziţia în ierarhia mondială. Ea a avut o evoluţie bună, calificându-se în sferturile de finală, dar acest lucru nu va fi de ajuns pentru păstrarea locului 5. Aceasta deoarece, miercuri, după închiderea ediţiei, Victoria Azarenka a jucat împotriva britanicei Johanna Konta, iar o victorie a belarusei ar fi adus-o pe aceasta pe locul 5 şi, implicit, pe Simona, pe 6. O poziţie pe care jucătoarea noastră nu a mai ocupat-o de aproape doi ani. 

Revenind la meciul din sferturile de finală, Simona Halep a pierdut o partidă pe care, după primul set, părea că a avut-o în mână. Ea a fost învinsă cu scorul de 4-6, 6-3, 6-2 de elveţianca Timea Bacsinszky.

Pentru Simona urmează câteva zile de pauză, după care va începe pregătirea pe zgură, suprafaţă pe care va debuta în acest sezon în meciul de Fed Cup dintre România şi Germania, care va avea loc la Cluj, în zilele de 16 şi 17 aprilie. 

Mai multe