Simona Halep poate cădea pe locul 7
Pentru Simona Halep, turneul de la Wimbledon reprezintă ultima competiţie la care trebuie să-şi apere multe puncte: 780. Tocmai de aceea, Click! a analizat ce modificări pot apărea în clasament după terminarea acestui turneu.
Pentru Simona Halep urmează un turneu decisiv referitor la viitorul ei în clasamentul mondial. Semifinala jucată anul trecut la Wimbledon i-a adus 780 de puncte, care îi vor fi retrase lunea viitoare. Astfel, în clasamentul „live”, cum i se spune – care nu e afişat pe site-ul WTA, dar care ţine cont de retragerea punctelor şi de cele câştigate – Simona va ocupa tot locul 3, cel puţin la startul turneului. Kvitova, campioana de anul trecut, va pierde 2.000 de puncte şi va cădea pe 3, iar Sharapova va urca pe doi. De aici însă încep calculele. Simona Halep are şansa matematică de a urca pe locul 2. Condiţia e fie să cucererască titlul, şi atunci nu mai depinde de nimeni, fie să profite de o eliminare permatură a Sharapovei. Concret dacă rusoaica va ieşi în optimi sau sferturi, Simona are nevoie de finală pentru a ajunge pe 2.Privind în partea opusă, Simona ar putea, matematic, pica pe locul 7 în lume, dar asta doar dacă ea nu va ajunge în turul 3 şi dacă turneul va fi câştigat de Carla Suarez, Safarova sau Makarova. Altfel, în funcţie de rezultat, aşa cum se poate vedea şi din grafic, ea ar putea fi depăşită, dacă va ieşi în primele tururi, de Kvitova, Wozniacki sau Ivanovic.