Simona Halep poate câștiga titlul la Sydney. Iată cu cine va juca

9 ianuarie 2016 9:39   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep, principala favorită a turneului de la Sydney, și-a aflat azi posibilele adversare. Ea are liber în primul tur, așa că va afla abia mâine numele primei sale oponente din 2016.

Azi la Sydney a avut loc tragerea la sorți a tabloului principal de simplu feminin, unde Simona Halep e cap de serie numărul 1 al turneului dotat cu premii totale de 753.000 de dolari. Jucătoarea noastră va intra în concurs direct în turul secund, acolo unde sigur va juca împotriva unei franțuzoaice: Kristina Mladenovic sau Caroline Garcia.

În sferturi, dacă se respectă calculele hârtiei, Simona ar întâlni-o pe favorita 5, cehoaica Karolina Pliskova, care nu trece însă printr-un moment prea bun.

Semifinala ideală pentru organizatori ar reprezenta-o un meci Simona Halep – Petra Kvitova, care e a treia favorită.

În fine, finala ar fi contra polonezei Agnieszka Radwanska, cea care azi va juca finala de la Shenzhen.

Mai multe