Simona Halep s-a calificat în semifinale la Linz și a revenit în Top 20 WTA
Simona Halep a scăpat ca prin urechile acului de eliminarea de la Linz. Ea s-a calificat în semifinale.
În sferturile de finală ale turneului austriac, ea a revenit de la scorul de 4-6, 1-3, pentru a se impune cu 4-6,7-5, 6-0 în fața italiencei Jasmine Paolini. Odată cu această victorie, românca a revenit între cele mai bune 20 de jucătoare ale lumii, acolo unde va rămâne până anul viitor. În semifinale, Halep va juca împotriva învingătoarei meciului dintre Jaqueline Cristian și rusoaica Veronika Kudermetova, ocupanta locului 32 WTA şi cap de serie numărul 4.
„Sunt foarte uşurată că am putut câştiga acest meci, a fost unul foarte, foarte greu. A jucat atât de rapid, atât de puternic, încât la început nu aveam timp să fac nimic pe teren, dar apoi am încercat să joc cu mai mult <slice>, să schimb ritmul şi până la urmă am reuşit să-i tai jocul şi apoi să fiu mai agresivă şi să domin finalul meciului. De fapt, am crezut că am o şansă de a câştiga, de a întoarce meciul, de aceea am luptat până la final şi nu am renunţat. Acesta este principiul meu acum şi sunt fericită că am putut să o fac sută al sută astăzi”, a declarat după meci Simona.