Simona Halep, săptămâna deciziilor

3 noiembrie 2015 20:50   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep se află în vacanţă după un an extenuant, dar managerul Virginia Ruzici face deja calcule pentru următorul sezon. Evident, principala grijă este găsirea noului antrenor. Australianul Darren Cahill pare a fi principalul favorit, dar căile tenisului sunt nebănuite.

Colaborarea dintre Simona Halep şi Darren Cahill a început în primăvară, atunci când australianul – pus la dispoziţia Simonei de echipa Adidas, care îi avea pe ambii sub contract – s-a alăturat echipei româncei la Indian Wells. Chiar dacă atunci antrenorul ei oficial era Victor Ioniţă, Cahill s-a implicat direct în pregătirea jucătoarei noastre, iar rezultatele au părut să fie bune, ea cucerind titlul. Au continuat, evident, la Miami, după care s-au revăzut în Europa.

Amintiri prea plăcute nu au prea avut, căci meciurile se pot număra pe degetele unei singure mâini, sezonul de zgură şi cel de iarbă fiind de tristă amintire pentru jucătoarea noastră. Reveniţi la sezonul de hard, cei doi au colaborat din nou foarte bine, Simona ajungând în finală la Toronto şi Cincinnati, dar şi în semifinale la US Open. În fine, relaţia lor s-a încheiat la Turneul Campioanelor, aşa că acum Simona e iar fără antrenor. 

Evident, Halep nu poate începe sezonul fără un nou antrenor, aşa că discuţiile sunt în toi. Principalul favorit pentru această funcţie este, evident, Darren Cahill, care este liber de contract după desfiinţarea echipei Adidas de dezvoltare a tinerilor jucători. Numai că, fiind un antrenor foarte valoros, e şi scump, acesta putând fi un impediment în perfectarea unei noi înţelegeri. În cazul în care nu vor ajunge la un acord, Simona şi-a asigurat deja „spatele”, ea prelungind înţelegerea cu Răzvan Sabău, care este, deocamdată, sparring-partner. 

Plusuri pentru păstrarea lui Darren Cahill, ca antrenor

- Se înţelege foarte bine cu el. Simona Halep a recunoscut că se înţelege foarte bine cu antrenorul australian. Acesta a şi venit în România pentru două zile, la invitaţia jucătoarei noastre.

- Este un antrenor experimentat. Cahill este unul dintre cei mai bine cotaţi antrenori din circuitul profesionist. El l-a condus pe Lleyton Hewitt să devină cel mai tânăr lider mondial din istorie. Apoi, l-a antrenat pe Andre Agassi, de asemenea fost lider al clasamentului ATP. Experienţa lui şi-a pus amprenta şi asupra prestaţiei Simonei, aceasta recunoscând că i-a îmbunătăţit lovitura de backhand şi serviciul.

- E pe placul lui Ion Ţiriac. Sfătuitorul din umbră al Simonei Halep, Ion Ţiriac, îl apreciază foarte mult pe Darren Cahill, pe care îl laudă de fiecare dată. Cum cuvântul lui e foarte important pentru jucătoarea noastră, e un plus în favoarea angajării tehnicianului.

Minusuri pentru păstrarea lui Darren Cahill, ca antrenor

- E foarte scump. Fiind un antrenor foarte valoros, Darren Cahill este şi scump. Sursele noastre spun că salariul unui tehnician de nivelul australianului este de aproximativ 700.000 – 800.000 de euro pe sezon, plus bonusuri de performanţă. Ceea ce mult pentru o jucătoare normală, dar pentru una de geniu, cum e Halep, pare acceptabil.

- Vrea să-şi păstreze şi contractul cu ESPN. Darren Cahill nu este doar un antrenor apreciat, dar şi un comentator foarte căutat. El are un contract pe mai mulţi ani cu postul de televiziune ESPN, astfel că ar fi împărţit între îndatoririle de tehnician şi cele de om de televiziune.

- Vine doar la turneele importante. Pentru că mai are şi alte responsabilităţi, Cahill o va însoţi pe Simona doar la turneele importante, cum ar fi circuitul australian, cel american sau turneele de Grand Slam. În rest, Simona ar trebui să se pregătească doar cu Răzvan Sabău.

Mai multe