Simona Halep se declară „tristă, dar și fericită” pentru că Julia Goerges se retrage
Semifinalistă la Wimbledon, în 2018, Julia Goerges (31 de ani) şi-a anunţat retragerea din activitatea sportivă. Jucătoarea germană de tenis are în palmares 7 titluri WTA la simplu și 5 la dublu, precum și alte 21 de finale pierdute. Ea s-a aflat pe locul 9, cel mai bun din carieră, în 20 august 2018, și a câștigat 9,8 milioane de dolari din tenis. Printre jucătoarele care au reacționat la anunțul nemțoaicei se află și Simona Halep, care a mărturisit că este „și fericită, și tristă”.
Julia Goerges a postat pe site-ul său oficial şi în social media o scrisoare deschisă: „Dragă tenis,Îţi scriu pentru că sunt pregătită să spun Rămas bun. Când am început să joc tenis, la vârsta de 5 ani, nu m-aş fi gândit că vom avea o cale atât de lungă împreună.Mi-ai oferit atât de multe emoţii diferite de-a lungul călătoriei noastre împreună şi sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce mi-ai arătat şi ce m-ai învăţat. Am învăţat cum să trec peste cele mai dure înfrângeri, dar şi să mă bucur de cele mai incredibile victorii ale carierei mele, să revin de multe ori atunci când aveam probleme şi, mai presus de toate, nu am pierdut niciodată din vedere visurile noastre.Am ştiut mereu cum mă voi simţi atunci când va veni momentul despărţirii de tine, iar acel moment a venit. Sunt pregătită să închei capitolul tenis al vieţii mele şi să deschis unul nou, de care sunt încântată.Îmi mulţumesc pentru tot ce mi-ai oferit. Vei fi mereu în inima meaA ta, Jules”.La aflarea acestei vești, Simona Halep a reacţionat pe Twitter: “Ohhh, este o veste şi fericită, şi tristă. Sunt tristă pentru că nu te voi mai vedea în circuit şi fericită pentru că înseamnă că eşti fericită în afara terenului şi eşti pregătită să începi un nou capitol! Viitorul tău pare strălucitor, aşa că îţi doresc toate cele bune şi ţinem legătura”.Julia Goerges a disputat ultimul meci în această toamnă, la turneul de la Roland Garros, la care s-a aflat pentru a 48-a oară pe tabloul principal al unei întreceri de grand slam.