Simona Halep se sacrifică pentru România

15 februarie 2017 20:33   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep este decisă să vină şi într-un picior să joace pentru România la următorul meci din Fed Cup. Acesta va avea loc în perioada 22-23 aprilie, contra Marii Britanii, probabil la Bucureşti.

„Va fi un meci dificil, Konta joacă bine, o jucătoare de top 10, Watson joacă şi ea bine. Cum bine ştim, la Fed Cup e altfel decât la turneele normale, va fi un meci greu, dar e bine că jucăm acasă. Vom avea un public numeros şi un sprijin mare. În Bucureşti e bine, suntem acasă şi e mai comod pentru noi. Voi fi prezentă cu siguranţă, chiar dacă nu îmi trece genunchiul voi juca, îmi doresc foarte mult să fiu prezentă în echipă şi să joc”, a declarat Halep, care e dispusă să rişte pentru a putea ajuta echipa.

Prezentă la o conferinţă de presă prilejuită de lansarea unei noi campanii de ajutorare a copiilor născuţi prematur, Simona spune că a fost greu să urmărească de pe margine partida cu Belgia, din Fed Cup: „A fost foarte greu, mereu e greu să fii spectator, mi-am dorit mult ca fetele să câştige. Le felicit totuşi, chiar dacă nu au reuşit să câştige, au avut un pic de ghinion”.

A patra jucătoare a lumii spune că recuperarea la genunchiul stâng, cel din cauza căruia a pierdut mai multe turnee, decurge foarte bine: „Pentru mine e o perioadă grea, este prima perioadă în care pot să spun că am o accidentare adevărată. În trecut, am mai avut accidentări minore, acum este mai mare, însă nu e gravă, nu e de operaţie, am doar o inflamaţie. Îmi trebuie timp să mă pot recupera. Nu ştiu când voi fi sută la sută, mi-e foarte greu să spun şi nimeni nu poate să-mi spună când voi fi gata sută la sută să joc. Îmi doresc să fie cât mai repede şi fac tot ce pot ca să accelerez recuperarea. Fac pauză şi tratament, fizioterapie zilnic şi exerciţii de întărire a muşchilor de lângă genunchi”, a mai spus ea.

Luptă pentru copiii născuţi prematur

Şi în acest an, Simona Halep susţine campania de salvare a copiilor născuţi prematur, în urma căreia compania Dorna, împreună cu asociaţia Salvaţi Copiii, va continua modernizarea unor maternităţi. În cadrul campaniei care în acest an se numeşte “Fii în inima lor pe viaţă”, fanii Simonei au fost invitaţi să “doneze” simbolic o inimă pe pagina de Facebook a jucătoarei. La strângerea a peste 100.000 de aprecieri în formă de inimă, se va continua dotarea altor maternităţi cu echipamente.

Mai multe