Simona Halep se «vinde» scump. Vezi cât costă biletele pentru meciul cu Serbia din Fed Cup!

3 aprilie 2014 9:00   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Tenis a anunţat punerea în vânzare a biletelor de acces la partidele pe care România le va juca împotriva Serbiei, în Fed Cup, la Bucureşti, pe 19 şi 20 aprilie.

Biletele şi abonamentele pentru partida România-Serbia, care contează pentru play-off-ul Grupei Mondiale II a Fed Cup, au fost puse în vânzare pe site-ul www.biletetenis.ro. De asemenea, tichetele pot fi achiziţionate şi de la casa de bilete de la Arenele BNR începând de luni, 14 aprilie.

Preţul unui bilet este de 60 de lei pentru o zi, în timp ce abonamentul pentru cele două zile, 19 şi 20 aprilie, costă 95 de lei. Site-ul oficial al FR Tenis anunţă că biletele şi abonamentele achiziţionale permit accesul la toate meciurile disputate pe terenul central al Arenelor BNR.

Partida dintre România şi Serbia se va desfăşura după sistemul "cel mai bun din cinci meciuri". Primele două meciuri de simplu se vor disputa sâmbătă, iar duminică sunt programate celelalte două meciuri de simplu şi meciul de dublu. Din echipa României fac parte şi cele mai bune jucătoare ale noastre, Sorana Cîrstea (locul 27 mondial) şi Simona Halep (locul 5 mondial). Pe lângă ele, în lotul tricolor se mai regăsec Monica Niculescu şi Irina Begu.

România a câştigat la începutul acestui an Grupa B a Zonei Euro-Africane din Fed Cup, învingând Ungaria, Marea Britanie şi Letonia, la Budapesta. În play-off, tricolorele au întâlnit Ucraina, pe care au învins-o, de asemenea şi astfel s-au calificat la barajul pentru accederea în Grupa Mondială II.

Mai multe