Simona Halep și-a aflat adversara din sferturile de finală ale turneului de la Beijing
4 octombrie 2017 22:58
Alte sporturi
Ultima actualizare:
Simona Halep și-a aflat azi adversara din sferturile de finală ale turneului WTA de la Beijing. E vorba de o mai veche cunoștință, Daria Kasatkina, în fața căreia are de luat o revanșă după înfrângerea suferită săptămâna trecută, în turul secund de la Wuhan.
Rusoaica Daria Kasatkina s-a calificat în sferturi după ce a trecut, la capătul unui meci dificil, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-2, de poloneza Agnieszka Radwanska. Totul a durat două ore şi 32 de minute de joc, meciul întinzându-se după miezul nopții în China. Marțea trecută, în turul secund de la Wuhan, Halep a fost învinsă cu scorul de 6-2, 6-1, de Kasatkina. Per total, Halep conduce cu 2-1 în meciurile directe cu rusoaica. Partida dintre Halep și Kasatkina va avea loc vineri.