Simona Halep și celelalte românce de la Madrid și-au aflat adversarele
Simona Halep și celelalte trei jucătoare românce de pe tabloul principal de la Madrid și-au aflat adversarele din primul tur. Simona, care e a treia favorită a competiției și de două ori campioană pe zgura spaniolă, are parte de un parcurs destul de dificil spre titlu.
Simona Halep va juca în primul tur cu o jucătoare venită din calificări. Poate chiar contra Irinei Bara, care vineri a trecut în primul tur al calificărilor de cehoaica Rybarikova, care s-a retras după ce a pierdut primul set. În turul secund, Simona ar urma să joace contra învingătoarei meciului dintre britanica Johanna Konta, locul 47 WTA, şi americanca Alison Riske, locul 49 WTA. Apoi, în optimi, dacă se va respecta calculul hârtiei, actualul număr 3 mondial ar urma să joace contra nemțoaicei Julia Goerges, cap de serie numărul 16, cu ucraineanca Elina Svitolina sau cu australianca Ashleigh Barty în sferturi, și cu japoenza Naomi Osaka, actualul lider mondial, în semifinale.
Favorită 2 a turneului organizat de Ion Țiriac la Madrid este cehoaica Petra Kvitova, care este și deținătoarea trofeului. De altfel, anul trecut cehoaica a stabilit un nou record, fiind singura triplă campioană din istoria competiției. Este urmată, cu câte două victorii, de Simona Halep și de americanca Serena Williams. Românca a cucerit titlul la edițiile din 2016 și 2017.
Celelalte trei jucătoare românce aflate pe tabloul principal, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu și Sorana Cîrstea, au avut parte de adversare dificile încă din primul tur. Buzărnescu, singura dintre ele direct acceptată pe tablou, celelalte două având wild-card, o va întâlni pe Ajla Tomljanovic. Irina Begu va juca împotriva Iuliei Putintseva, din Kazahstan, iar Sorana Cîrstea va juca împotriva americancei Madison Keys, situată pe locul 14 în clasamentul mondial.
Cum poate fi detronată Osaka
La Madrid, Simona Halep are una dintre puținele șanse din acest sezon de zgură de a o depăși pe japoneza Naomi Osaka în fruntea clasamentului mondial WTA. Pentru aceasta, românca trebuie să câștige titlul, dar mai mult decât atât, Osaka să nu treacă de sferturile de finală. Cele care o pot opri pe asiatică până în acea fază sunt Dominika Cibulkova (tur 1), Lara Arruabarrena (tur 2) Annett Kontaveit sau Elise Mertens (optimi).