Simona Halep, strivită de «tancul rusesc» Şarapova

11 mai 2014 19:02   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Parcursul excelent al Simonei Halep în capitala Spaniei s-a încheiat la un singur pas de câştigarea trofeului. În finala de ieri, Maria Şarapova a fost mai puternică.

Timp de jumătate de oră, atât cât a durat primul set, rusoaica Şarapova a privit neputincioasă la desprinderea rapidă a Simonei, mirată şi ea de uşurinţa cu care punctele se adunau rând pe rând în contul ei. A fost un 6-1 care n-a turnat însă plumb în picioarele Mariei.

Din contră, Şarapova şi-a adunat forţele şi a declanşat o ofensivă permanentă la care Halep n-a avut replică. Practic, constănţeanca noastră a fost strivită în seturile doi şi trei de şenilele „tancului rusesc", scorul final fiind 1-6, 6-2, 6-3 în favoarea Şarapovei. Simona rămâne însă cu cea mai mare performanţă a carierei, o finală într-un turneu Premier Mandatory (ca valoare, imediat sub cele de Mare Şlem).

De asemenea, Halep a câştigat într-o săptămână 342.600 de euro şi destule puncte pentru a rămâne pe locul cinci în clasamentul mondial. Dacă ar fi învins în meciul de aseară, Simona Halep ar fi urcat pe locul 4 în lume, o performanţă unică în istoria tenisului feminin românesc.

De astăzi, Simona se va muta la Roma, unde trebuie să confirme semifinala de anul trecut. La turneul din Italia, Halep şi Şarapova se află pe acelaşi sfert de tablou, putându-se reîntâlni în faza sferturilor de finală, un prilej minunat de revanşă pentru tenismena româncă, desemnată cap de serie numărul 4.

Mai multe