Simona Halep trecut de la râs la plâns în 24 de ore

4 ianuarie 2017 20:42   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep a trecut de la extaz la agonie în doar 24 de ore. Totul s-a petrecut la Shenzhen, acolo unde s-a consemnat o mare şi neplăcută surpriză negativă pentru sportiva noastră, care cu o zi înainte făcuse furori la petrecerea jucătoarelor.

A doua favorită a turneului de la Shenzhen, Simona Halep a fost învinsă miercuri (4 ianuarie), cu scorul de 6-3, 4-6, 7-5 de Katerina Siniakova, din Cehia, în optimile de finală ale competiţiei. A fost un meci în care jucătoarea noastră a fost de nerecunoscut, făcând numeroase erori şi oferindu-i, practic, victoria pe tavă. „Ea a jucat foarte bine, e o jucătoare puternică, nu am mai evoluat împotriva ei. A lovit cu putere, a servit bine şi a meritat să câştige azi. Mie nu mi-a mers jocul, nu am simţit jocul, dar nu e o scuză asta. Ea a reuşit să fie mai puternică pe teren şi de aceea a câştigat. A fost cald, dar nu foarte tare şi eram deja obişnuită cu căldura. Am fost puţin obosită pentru că este abia al doilea meci al anului şi nu mi-am intrat încă în ritm. Vin după o pauză de două luni şi e normal să am dificultăţi în a juca meciuri. Mă bucur de fiecare dată când vin la Shenzhen, sper să o fac şi la anul, dar cu alte rezultate”, a declarat Halep, la conferinţa de presă. 

E posibil ca oboseala să fi fost provocată şi de participarea Simonei la petrecerea jucătoarelor, marţi seară, acolo unde ea a petrecut câteva ore alături de celelalte sportive din turneu şi unde a răspuns multor întrebări venite din partea presei şi a fanilor. Iar din pozele postate pe reţelele de socializare de către organizatori s-a văzut că jucătoarea noastră s-a simţit foarte bine. 

Revenind la tenis, Simona a vorbit şi despre ce urmează pentru ea: „Urmează Melbourne, merg acolo să mă antrenez. Mai întâi îmi iau câteva zile libere şi apoi aştept Australian Open”. Evident, alături îi va sta ca antrenor tot Darren Cahill: „Colaborez de doi ani cu el, este o relaţie bună. Sper să lucrez cu el mult timp şi nu mă gândesc să schimb antrenorul”, a mai spus jucătoarea noastră.

Mai multe