Simona Halep va juca două demonstrative la Cluj. Iată când și cât costă biletele

29 ianuarie 2019 14:36   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep va participa la Cluj Napoca la Sports Festival, alături de Marius Copil, Flavia Pennetta şi Fabio Fognini.

Întâlnirea dintre echipa României şi echipa Italiei va avea loc în 15 iunie, în cadrul ediţiei a 2-a a festivalului şi per total, în terenul BT arena vor fi 39 titluri ATP sau WTA, din care 3 turnee de Grand Slam şi peste 55 milioane $ încasări din premii.

Confruntarea dintre Echipa României şi Echipa Italiei cuprinde 3 meciuri şi anume:

Simplu feminin: Simona Halep vs. Flavia Pennetta

Simplu masculin: Marius Copil vs. Fabio Fognini

Dublu mixt: Simona Halep, Marius Copil vs. Flavia Pennetta, Fabio Fognini

Cât costă biletele la meciurile Simonei Halep

Biletele pentru meciul de tenis se pun în vânzare marţi. Primele 2.000 de bilete vor fi disponibile la preţuri speciale de Early Bird: 40 RON categoria III, 80 RON categoria II şi 120 RON categoria I. După epuizarea primelor 2.000 de bilete, preţul biletelor va creşte uşor, respectiv: 60 RON categoria III, 100 RON categoria II şi 160 RON categoria I.

Sports Festival va continua în 2019 seria evenimentelor cu meciul aniversar al Universităţii Cluj care anul acesta împlineşte 100 de ani de la înfiinţare.

Prima ediţie Sports Festival a însemnat 4 zile cu 20 de sporturi disponibile gratuit, 2 meciuri demonstrative de nivel mondial şi peste 100 de sportivi de performanţă, legende, campioni, prezenţi la Cluj.

Mai multe