Simona Halep va juca în ”sferturi”, la Toronto, cu Marie Bouzkova

9 august 2019 18:46   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Ocupantă a locului 4 WTA, Simona Halep a zdrobit-o (6-2, 6-1) pe Svetlana Kuznețova. În noaptea de vineri spre sâmbătă (în jurul orei 4.00), ea o va înfrunta pe Marie Bouzkova (Cehia, locul 91 WTA, venită din calificări)

Campioana de la Wimbledon și deținătoarea titlului la Rogers Cup își reintră ușor-ușor în ritm. În turul 3, Halep a depășit-o relativ ușor pe rusoaica ajunsă locul 198 mondial.Calificarea în sferturile de finală i-a adus Simonei 60.455 de dolari şi 190 de puncte WTA, dar mai ales și mai multă încredere în forțele ei. "Singura provocare pe care o am este să câştig următorul meci. Nu contează împotriva cui joc. Faptul că sunt din nou în sferturile de finală, aici înseamnă mult pentru mine. Simt că parcă îmi reintru în ritmul pe care l-am avut la Wimbledon. Am fost puţin îngrijorată după vacanţă, dar e normal să mai iei şi o pauză", a declarat Halep chiar pe teren, după meciul cu Svetlana Kuzneţova.În sferturile de finală, constănțeanca o va întâlni pe Marie Bouzkova (Cehia, locul 91 WTA, venită din calificări), care a câștigat cu 6-2, 6-2 disputa cu Jelena Ostapenko (Letonia, 82 WTA). Partida este programată în această dimineață (ora 4.00 în România). 

Mai multe