Simona Halep, victorie fără probleme la Wuhan

29 septembrie 2015 18:25   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep a demonstrat de ce este principala favorită a turneului de la Wuhan. Ea a trecut în doar o oră de cea de-a 32-a jucătoare a lumii.

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul unu, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Wuhan, după ce a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-1, pe sportiva rusă Anastasia Pavliucenkova, poziţia 32 în ierarhia mondială. Partida a durat 64 de minute.

"Mă simt foarte bine, este un sentiment extraordinar. Mă bucur că m-am întors aici şi că am câştigat. Am intrat bine pe teren şi sunt încrezătoare. Am vrut să intru pe teren şi să joc cel mai bun tenis al meu. Nu este uşor să joci din postura de principală favorită a turneului", a spus jucătoarea din Constanţa după întâlnirea de azi.

Acesta a fost al şaselea meci câştigat de Halep în faţa Anastasiei Pavlicenkova, din tot atâtea disputate.

În faza următoare, Halep va juca, miercuri, nu înainte de ora 13.30, în premieră, împotriva sportivei britanice Johanna Konta, locul 66 WTA, venită din calificări.

Calificarea în optimi este recompensată la Wuhan cu un premiu de 26.000 de euro şi cu 105 puncte WTA.

Mai multe