Simona Halep vrea revanşa după 507 zile contra Mariei Şarapova

27 octombrie 2015 0:00   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Pe nesimţite, au trecut 500 şi ceva de zile de la cea mai răsunătoare performanţă a Simonei Halep, finala turneului de Mare Şlem de la Paris. “Demonul” Maria Şarapova poate fi răpus în această după-amiază, la Turneul Campioanelor din Singapore. Meciul e de la 13.30, în direct la Digi şi Dolce, dar şi pe Click.ro.

Pentru prima dată în istoria confruntărilor cu “Masha”, Halep porneşte favorită. Constănţeanca are de partea sa toate atuurile pentru a reuşi în sfârşit să învingă rezistenţa rusoaicei. În favoarea Simonei stau poziţia în clasament (2, faţă de 4), forma superioară şi prospeţimea fizică, Şarapova luptându-se în ultimele luni cu numeroase probleme medicale. Cu o victorie la Turneul Campioanelor împotriva Mariei, Simona ar alunga stihiile trecutului. Dincolo de scorul sever (0-5) al “directelor” cu Şarapova, Halep resimte şi acum înfrângerea suferită în cea mai mare finală a carierei, cea de anul trecut de la Roland Garros. La 7 iunie 2014, românca şi rusoaica au dus o bătălie epică pe zgura pariziană. De la acel meci de poveste au trecut 507 zile, timp în care cele două rivale nu s-au mai întâlnit decât o singură dată, în august 2014, când tot Şarapova a triumfat. “Poate aici am o şansă să câştig. Chiar îmi doresc o victorie contra ei, ştiu ce să fac”, a declarat Simona.

Dacă Halep o va învinge pe Şarapova, iar Pennetta o va bate pe Radwanska în celălalt meci al grupei (programat de la ora 09.00), atunci tenismena noastră va fi calificată matematic în semifinalele Turneului Campioanelor. Mai mult, Halep va fi sigură de primul loc în grupă.

Maria Şarapova conduce cu 5-0 la «directe»

- 2014    Cincinnati    3-6, 6-4, 6-4- 2014    Roland Garros    6-4, 6-7, 6-4- 2014    Madrid    1-6, 6-2, 6-3- 2012    Beijing    7-5, 7-5- 2012    Indian Wells    6-3, 6-4

Mai multe