Simona Halep zâmbeşte din nou!

3 februarie 2016 23:17   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Simona Halep, vedeta echipei de Fed Cup a României, a dat ieri câteva veşti bune. Ea a declarat că a decis să amâne pe termen nelimitat operaţia de deviaţie de sept, astfel că va putea juca toate turneele din următoarea perioadă. Parcă pentru a confirma toate acestea, aceasta s-a antrenat cu zâmbetul pe buze.

„Medicul m-a sfătuit să mă operez, dar nu era foarte urgent, aşa că am zis să amân intervenţia pentru a juca la Cluj. Este necesară şi m-ar ajuta foarte mult dacă aş face-o, dar momentan mă simt bine. Am făcut toate analizele şi mi-au ieşit foarte bune. Doctorii mi-au spus că pot să mai aştept, nu este nici o grabă. Voi juca la Dubai şi la Doha şi cred că şi mai departe, dar acum doar aceste două turnee le am în cap”, a declarat Simona. A luat decizia cea mai bună pentru viitorul ei de tenismenă profesionistă, deoarece absenţa de la turneele arabe, dar şi de la următoarele două, programate în martie, Indian Wells şi Miami, ar fi făcut-o să piardă o groază de puncte, ceea ce ar fi dus la ieşirea ei din Top 10 WTA. 

În ceea ce priveşte meciul cu Cehia, care va avea loc în zilele de sâmbătă şi duminică, la Cluj (în direct la DolceSport, de la ora 13.00), Simona a spus că victoriile obţinute de ea în faţa Kvitovei şi a Pliskovei nu înseamnă mare lucru: „În Fed Cup este mereu diferit. De fapt, fiecare meci e diferit. Chiar şi la turneele individuale. Eu îmi doresc mult să câştig şi de această dată, însă nu va fi uşor. O să am publicul alături, foarte mulţi români care o să mă susţină. Sper să am puterea necesară să câştig meciurile şi să ajut echipa să se califice pentru prima dată în semifinale”, a mai spus cea care, la antrenamentul de ieri dimineaţă, a fost mereu cu zâmbetul pe buze. Şi a părut în formă, semn că toate problemele de sănătate sunt undeva în trecut. 

Mai multe