Simona, prezentată ca un star la Stuttgart
Simona Halep, a doua favorită a turneului de la Stuttgart, a fost prezentată ca un star la seara jucătoarelor.
A treia tenismenă a lumii, Simona Halep a fost prezentată, ca şi celelalte jucătoare cotate ca favorite la Stuttgart, într-o atmosferă de adevărat show NBA, cu reflectoare, flori, muzică. Ea a intrat în arenă ţinând de mână un copil şi a fost aplaudată la scenă deschisă de public, bun cunoscător al tenisului.Jucătoarea noastră, care are ocazia ca la finele săptămânii să urce pe locul 2 în lume – totul depinzând însă şi de performanţa Mariei Sharapova –, a răspuns şi întrebărilor ziariştilor. Ea a spus că are nevoie de o perioadă de readaptare la zgură, suprafaţă pe care a jucat ultima dată anul trecut, pe 13 iulie, atunci când a jucat şi câştigat finala de la Bucureşti. „Am nevoie de un meci, să-mi reamintesc stilul. Ai mai mult timp să gândeşti pe zgură. Totul este diferit. Mă simt bine pe zgură şi pot câştiga meciuri. Dar îmi trebuie câteva partide de adaptare. Mă aşteaptă un meci greu. Toată lumea joacă tenis de înalt nivel. Aşa că va fi dificil. Dar am şansa mea şi sigur voi lupta pentru ea. Nu vreau să mă gândesc acum la Roland Garros”, a declarat Halep.Jucătoarea noastră a declarat şi că uneori îi este greu să facă faţă celebrităţii. „După French Open a fost un «boom». România este o ţară mică şi sunt recunoscută pe stradă. Am acum experienţă cum să mă descurc în această situaţie, dar nu este uşor”, a recunoscut Simona Halep.
A jucat miercuri cu Muguruza
Aseară, după închiderea ediţiei, Simona Halep a jucat în turul secund al turneului de la Stuttgart contra Garbinei Muguruza (20 WTA), una dintre puţinele jucătoare în faţa căreia nu a câştigat niciodată. Muguruza a bătut-o pe Halep în ambele întâlniri precedente: în 2014, în turul secund la Wuhan (2-6, 6-2, 6-3) şi în februarie 2015, în Fed Cup (6-4, 6-3).