Simona şi Irina scriu istorie
Româncele scriu istorie la turneul WTA de la Madrid. Simona Halep şi Irina Begu vor fi adversare în sferturile de finală, aceasta fiind prima confruntare 100% românească dintr-o fază atât de avansată a unui turneu Premier Mandatory.
Rămasă principala favorită a turneului spaniol, după retragerea Victoriei Azarenka şi înfrângerea suferită de Petra Kvitova, Simona Halep nu i-a lăsat nici o şansă elveţiencei Timea Bacsinszky, pe care a învins-o cu scorul de 6-2, 6-3. În urma acestui rezultat, Simona şi-a asigurat perzenţa într-un sfert de finală 100% românesc, căci adversara ei este jucătoarea care a făcut senzaţie la acest turneu, Irina Begu. Begu a învins-o cu scorul de 6-7, 6-4, 6-4 pe Christina McHale. Astfel, azi, la ora 15.00, se va juca un meci istoric pentru tenisul românesc: primul sfert de finală al unei competiţii Premier Mandatory între două compatrioate de-ale noastre.
Simona Halep şi Irina Begu au mai jucat până acum de trei ori una împotriva alteia, Simona conducând cu scorul de 3-0. Ultimul meci a avut loc în 2012, la Hobart. Dar cele două jucătoare se cunosc foarte bine. Ele au fost coechipiere în echipa României la diverse întreceri ale junioarelor, au câştigat chiar un titlul de dublu la turneul de la Bucureşti, din 2009, iar acum sunt colege în formaţia de Fed Cup. Aura Wagner, mătuşa Irinei Begu, ne mărturisea anul trecut că de mici cele două erau extrem de ambiţioase: „Erau foarte ambiţioase şi foarte devotate în tot ceea ce făceau. Erau foarte cuminţi, ascultătoare şi pline de ambiţie. Chiar şi la jocurile de cărţi aveau ambiţia de a câştiga!”, ne-a declarat aceasta.
Miercuri seară (4 mai), după închiderea ediţiei, au mai jucat în optimile de finală la Madrid Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig.