Singura schioare pleacă din ţară!

8 noiembrie 2010 17:09   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Născută la Miercurea Ciuc, sportiva a luat această decizie după ce s-a declarat dezamăgită de ajutorul primit atât la pregătire, cât şi în competiţii, din partea Federaţiei Române de Schi şi Biatlon.

Citeşte şi:

Încep Jocurile Olimpice de iarnă Vancouver 2010

Edit, schioarea de la enduro

COSR a anuţat lotul României pentru JO de iarnă de la Vancouver

Pregătire făcută pe banii ei, antrenor plătit din propriul buzunar şi lipsa unei vorbe bune din partea Federaţiei Română de Schi şi Biatlon, au împins-o pe Edit Miklos, cea mai bună sportivă pe care ţara noastră a avut-o vreodată la schi alpin, să caute să facă performanţă în altă parte. Vecinii de la Vest au primit-o cu braţele deschise în această vară.

„Mi-am luat cetăţenia şi m-am mutat şi în Ungaria. E doar o chestiune de timp până când cele două federaţii se vor înţelege. Acum sunt la mâna celor din România care trebuie să-şi dea acordul Am auzit că ar fi vorba la mijloc de nişte bani, de 75.000 de euro pe care îi cer ai noştri pentru a da drumul la transfer", spune singura reprezentantă a noastră la schi alpin la JO de la Vancouver, din 2010.

La JO de la Vancouver,sportiva a fost luată cu elicopetrul de pe pârtie

După fricţiunile avute cu oficialii, Edit îşi doreşte să se mute definitiv în Ungaria, unde a depus şi jurământul de credinţă.

„Chiar dacă Federaţia din Ungaria nu m-a ajutat cu mai mulţi bani, am din partea lor mai multă înţelegere", a completat schioarea în vârstă de 22 de ani. Pusă la curent cu noua sa dorinţă, Federaţia Română de Schi şi Biatlon nu împiedică plecarea lui Edit.

Edit Miklos

Data naşterii: 31.03.1988

Locul naşterii: Miercurea Ciuc

 Înălţime: 166 cm

Greutate: 70 kg

 Palmares: la juniori a ocupat locul 5 la coborâre la CM din Spania (2008), locul 4 la Cupele Europene de la Travisio, la coborâre şi super combinată (Italia - 2008), locul 11, la St. Moritz, la super G (2008).

Mai multe