Singurul boxer român la Rio şi-a aflat adversarul. Şanse mici în turul 2
Mihai Nistor, singurul boxer român prezent la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, şi-a aflat adversarii din primele tururi. Dacă la debut, acesta va avea o misiune aparent uşoară, mai departe lucrurile se complică rău pentru luptătorul nostru.
Astfel, în primul tur, Nistor se va bate cu iordanianul Hussein Iashaish în optimile categoriei +91 kilograme, pe 13 august. În cazul unui succes, campionul mondial AIBA Pro Boxing ar urma să îl înfrunte pe câştigătorul partidei dintre francezul Tony Victor James Yoka, principalul favorit al categoriei, şi învingătorul meciului dintre germanul Erik Pfeifer şi Laurent Clayton Jr (Insulele Virgine).
Nistor (25 de ani) este considerat al optulea favorit al categoriei supergrea la Jocurile Olimpice din Brazilia.