Șoc în volei: Penicilina Iași, exclusă din campionat
Voleiul feminin românesc trece printr-o criză fără precedent. După ce două echipe s-au retras, astfel încât rămăseseră doar 10 formații, o alta a fost exclusă din Divizia A1 cu patru zile înaintea startului competiției.
Penicilina Iași, prima campioană din afara Bucureștiului din istoria voleiului feminin românesc – a cucerit titlurile în 1970 și 1971 – a fost exclusă din prima ligă după ce nu s-a prezentat, vinerea trecută, la meciul de Cupa României de la Galați. Culmea este că moldovencele erau în dimineața meciului în orașul de pe malul Dunării, dar au fost obligate de conducători să se întoarcă acasă. Cum în regulament scrie că o neprezentare în Cupă atrage după sine excluderea formației din campionat, FRV a aplicat legea. Iar Divizia A1 se va juca doar cu 9 formații, o premieră neagră în istoria unui sport care în urmă cu decenii umplea sălile peste tot în țară.