Sorana Cîrstea dansează în scopuri umanitare

30 octombrie 2011 15:39   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Aflată în vacanţă în România, jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea va participa vineri, din postură de invitat, la emisiunea „Dansez pentru tine", difuzată de ProTV. Pentru a fi sigură că va face treabă bună, ea a intrat de duminică în "cantonament" pentru show.

“Anul acesta am ales să am o vacanţă foarte activă aşa că vineri voi participa la emisiunea “Dansez pentru tine”.

Veţi avea ocazia să mă vedeţi într-o postură nouă, iar dansul pe care îl voi face va fi unul în scopuri umanitare.

Sper să mă urmăriţi şi împreună să reuşim să îndeplinim visul unei fetiţe", a mărturisit emoţionată Sorana.

Jucătoarea de tenis din România nu este la prima întâlnire cu dansul.

Sorana petrece ore bune în sala de antrenament pentru a fi sigură că dansul îi va ieşi perfect

În această vară, aflată la San Diego, SUA, ea a luat o lecţie privată de dans cu Rosero McCoy, nimeni altul decât cel care le-a fost coregraf şi vedetelor internaţionale Beyoncé, Usher sau Snoop Dogg.

Sorana a fost foarte încântată atunci de noua provocare la care a fost supusă, dar a păşit timidă pe ringul de dans.

"Îmi place să dansez, dar nu o fac foarte bine", i-a spus românca lui Rosario. Impresionat de frumuseţea româncei, celebrul fotograf a încercat să o liniştească.

"Arăţi foarte bine, dacă poţi să mergi, cu siguranţă poţi şi să dansezi", a fost răspunsul lui Rosero McCoy.

Videoclipul a fost un real succes pe internet, câteva zeci de mii de fani urmărind-o pe youtube.

"Sorana este cea mai frumoasă fată din lume, şi ,mai mult decât atât, şi o bună dansatoare", a comentat unul dintre utilizatori prestaţia Soranei Cîrstea.

Mai citeşte:

Sorana Cârstea s-a dat pe kick-boxing!

Sorana Cârstea, sexy la party-ul de la Wimbledon

Cârstea şi Olaru, în Top 30 cele mai sexy jucătoare de tenis din lume

Mai multe