Sorana Cîrstea, despre clipele de groază de la Wimbledon: ”Cea mai grea încercare din viața mea”

7 iulie 2017 9:20   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Sorana Cîrstea a avut parte de momente dramatice joi. Bethanie Mattek Sands s-a accidentat la genunchi chiar sub ochii ei, iar pentru câteva zeci de secunde ea a fost singura care s-a aflat lângă jucătoarea din SUA, care se zvârcolea și urla cât putea.

La câteva ore după victoria obținută prin retragerea adversarei, Sorana Cîrstea și-a adunat gândurile și a povestit prin ce a trecut în acele clipe: “Nu sunt un doctor, un specialist, nu am mai văzut aşa ceva, dar nu era normal. De asta m-am cam panicat. Am vorbit cu fizioterapeutul ei apoi şi se pare că nu a fost atât de grav cât am crezut. Să sperăm că nu va avea nevoie de operaţie. Era în stare de şoc. Tot spunea: ”Sorana, ajută-mă, ajută-mă”. I-am spus: ”Sunt aici, sunt aici”. Cred că a fost cel mai greu lucru prin care am trecut. I-am spus că sunt aici, eşti puternică, poţi trece peste asta. Am încercat, dar m-am simţit inutilă. A fost greu să o văd urlând şi să-i văd piciorul, a fost îngrozitor. M-am simţit fără putere, aş fi vrut să fi făcut mai mult“, a declarat Cîrstea la conferința de presă.

Mai multe