Sorana Cîrstea, însoțită în Australia de iubitul ei, Ion Ion Țiriac
Sorana Cîrstea nu are un start de sezon prea bun, dar e fericită pentru că îl are alături, în Australia, pe iubitul ei, Ion Ion Țiriac. Acesta a consolat-o după eliminarea de la Adelaide.
Învinsă în primul tur al turneului WTA 250 de la Adelaide, Sorana Cîrstea (31 de ani), ocupanta locului 38 WTA și a opta favorită a întrecerii, a fost învinsă cu scorul 6-3, 6-2, de ucraineanca Anhelina Kalinina, o jucătoare aflată pe poziția 51 în lume. La finalul partidei, care a durat o oră și 25 de minute, Sorana a fost consolată chiar de iubitul ei, Ion Ion Țiriac (45 de ani). După cum s-a putut vedea de pe imaginile difuzate de Digi Sport, fiul omului de afaceri Ion Țiriac și-a însoțit iubita la Antipozi și a încercat să-i aline supărarea chiar în drumul spre vestiare. El a așteptat-o la ieșirea de pe teren, alături de ceilalți membri ai echipei.
Relația
dintre cei doi ar fi început acum aproximativ patru ani. În acel moment, Ion Ion
Țiriac era căsătorit cu Ileana Lazariuc, cu care are și doi copii, dar de fapt surse
din apropierea cuplului dezvăluiau că cei doi erau împreună doar ”pe hârtie”,
fiind despărțiți în fapt de mai mulți ani. Pronunțat în 2019, divorțul dintre cei doi nu a făcut
decât să confirme o stare de fapt, dar ei au rămas în relații foarte bune, fiind și niște părinți foarte buni pentru copiii lor.
Sorana și fiul lui Ion Țiriac își trăiesc povestea de iubire departe de ochii lumii, aparițiile lor publice împreună fiind inexistente, chiar dacă iubitul o însoțește pe tenismenă la foarte multe competiții în străinătate. De altfel, el era văzut la meciurile ei și în urmă cu doi – trei ani, înainte de a se afla public despre iubirea lor.
Pentru cei doi îndrăgostiți, urmează o deplasare de aproape 700 de kilometri, de la Adelaide la Melbourne, pentru că jucătoarea născută în Târgoviște trebuie să înceapă antrenamentele pentru Australian Open, turneul de Grand Slam care va începe luni.