Sorana Cîrstea, lăudată după victoria cu Petra Kvitova, de la Australian Open

18 ianuarie 2022 15:01   Alte sporturi

Sorana Cîrstea a obținut o victorie mare în primul tur al Australian Open. Ea a eliminat-o pe finalista din 2019, cehoaica Petra Kvitova, pe care o învinsese și în primul tur al aceluiași turneu anul trecut.

La finalul partidei câștigate extrem de clar, scor 6-2, 6-2, Sorana Cîrstea a declarat: „Cu siguranță, a fost mult mai bine decât mă așteptam. Am jucat multe meciuri cu Petra și mereu a fost greu contra ei. Pe unele le-am pierdut, pe altele le-am câștigat… Ea e mereu o adversară dificilă, nu contează ziua sau faza în care ne întâlnim. Eu însă sunt foarte fericită pentru cum am jucat azi. Chiar a fost peste așteptări. Am studiat meciul de anul trecut, am văzut statisticile și am încercat să aplic azi ce am învățat. Sunt foarte fericită că încă sunt aici, că pot juca aici, în fața fanilor. Au fost câțiva ani grei și înseamnă mult să pot juca aici”, a declarat după meci Sorana Cîrstea.

Unul dintre cei mai cunoscuți ziariști portughezi, Jose Morgado, a scris pe Twitter: "Sorana Cîrstea o învinge pe Petra Kvitova pentru al doilea an la rând, la Australian Open. A fost un galop de această dată: 6-2, 6-2, pentru calificarea în turul 2. Sorana a fost grozavă, iar Petra... nu a fost atât de bună”.

Următoarea adversară a Soranei va fi, joi, o jucătoare situată pe locul 92 în lume: Kristina Kucova din Slovacia. Va fi o partidă în care jucătoarea noastră va trebui să treacă peste problema pe care o are de fiecare dată când elimină o favorită: trebuie să-și alunge presiunea pe care singură și-o pune pe umeri, considerând că dacă a luat locul capului de serie, automat e obligată să-i preia și așteptările pe care le au fanii de la jucătoarea învinsă de ea. 

Mai multe