Sorana Cîrstea revine de luni în Top 100 WTA

21 februarie 2019 12:59   Alte sporturi
Ultima actualizare:

Sorana Cîrstea a legat două victorii la turneul WTA de la Budapesta și acest lucru se simte și în clasamentul live. De luni, ea va reveni în Top 100.

Sorana Cîrstea a început săptămâna pe locul 108, căderea ei făcând ca România să aibă, după aproape cinci ani, doar trei fete în Top 100 mondial. Dar această stare de fapt nu va dura decât 7 zile, pentru că parcursul bun de la Budapesta, unde a ajuns în sferturile de finală, o va readuce pe Sorana Cîrstea între cele mai bune 100 de jucătoare ale lumii.

Miercuri seară, în turul secund al turneului de la Budapesta, Sorana Cîrstea a învins-o cu scorul de 6-3, 6-3 de favorita 4, Aleksandra Krunic. Ea va juca în sferturi, vineri, contra rusoaicei Anastasia Potapova.

Cu cele 60 de puncte asigurate, Sorana este acum pe locul 98 în clasamentul live și este sigură în proporție de 99.9% de rămânerea în Top 100 de luni încolo.

La Budapesta o avem și pe Irina Begu, care miercuri a jucat în primul tur, învingând-o cu 3-6, 6-4, 6-2 pe Mona Barthel. Următoarea adversară va fi, azi, rusoaica Evghenia Rodina.

Mai multe